II

                 Au trecut aproximativ 23 de ani de cand am avut primul contact direct cu ocultismul, prin intermediul revistei Almanahul Ocultismului care a venit si cu un set de carti de Tarot. Nu imi aduc aminte clar cum au reactionat parintii mei (mai ales mama, care era foarte axata pe crestinism) dar stiu ca am fost extrem de incantat si atras de acea latura a realitatii pe care almanahul mi-a prezentat-o pentru prima data in viata mea.

            De atunci, am parcurs multe etape de dezvoltare, trecand prin multe ramuri ale ocultismului, unele mai ridicole, altele mai serioase. Probabil cel mai serios aspect a fost acela al Hermetismului, pe care l-am transformat intr-un stil de viata propriu timp de mai multi ani. M-am bazat pe cartea Initiere in Hermetism a lui Franz Bardon dar si pe alte surse.

            Stiu ca am ajuns la un moment-dat sa traiesc atat de multe experiente de natura spirituala incat simteam ca si cum m-as fi desprins de lumea asta, ca si cum ar fi fost totul un vis aici si realitatea ar fi fost “dincolo”. In mare parte din timpul acela am fost cumva “incercuit” de persoane care fie sperau spre aceleasi experiente, fie considerau ca le-au trait si ele, deseori intr-un mod foarte ostentativ si fara vreo dovada directa sau indirecta. In perioada respectiva citeam despre practicantii cu adevarat implicati pe o cale spirituala care alegeau intr-un final sa se retraga departe de public, de ceilalti si sa-si continue acolo Calea. Nu prea intelegeam clar de ce as fi ajuns eu sa fac asa ceva. Mi-a luat, probabil, pana pe la 26-27 de ani, sa ma conving ca acest public nu merita, sub nicio forma, ca eu sa le arat ce practic de fapt, ce descopar si, mai ales, ce pot sa dau mai departe. Aici nu e implicata vreo forma de ura sau dispret ci de respect fata de Cale. OK, poate ca o sa-mi sara lumea in cap daca le-as spune unor tineri incepatori acest lucru. Insa totul are sens si va spun de ce. Calea este dificila, foarte plina de lucruri care pot fi interpretate gresit si care pot duce spre iluzii, probleme, nereusite. Nu e indeajuns sa citesti din carti si sa pui in practica pentru a descoperi adevaruri spirituale, pentru a-ti dezvolta sufletul, pentru a-ti trezi abilitati. De fapt, cei mai multi care totusi ajung sa citeasca niste carti cu mesaj autentic (putine, de altfel), considera ca e indeajuns ca le-au citit si deja viata lor le este schimbata. Traiesc brusc altfel, gandesc altfel si au considerat ca acolo e marea lor realizare. Punerea in practica, cu adevarat, inseamna total altceva. Este ca si cum ai citi o carte de razboi care te marcheaza profund si ai impresia la final ca ai trait acel razboi si ca deja esti veteran. Cred ca in jur de 90% dintre cei pe care i-am intalnit prin diverse cercuri au procedat asa. Au confundat simple procese de adaptare a gandirii cu transformari spirituale care includ profunde modificari ale gandirii, trairilor emotionale si adanci introspectii sufletesti.

            Dar ca sa poti face asemenea modificari trebuie sa te afunzi foarte tare in tot ceea ce inseamna fiinta proprie. Trebuie sa urmezi un proces bine structurat, zi de zi, ora de ora, clipa de clipa, mereu verificandu-te si reverificandu-te daca ceea ce faci este eficient si corect sau nu. Cand nu ai un ghid autentic, treaba asta este cu mult mai dificila. Chiar si cu ghid este atat de dificil incat cei mai multi renunta rapid. Nu vad rezultatele la care viseaza pentru ca primii pasi, cei mai grei si mai lungi, sunt de pregatire a uneltelor interne. Ori asta presupune un salt mare de la cum isi gestionau viata pana atunci, la un stil total nou si diferit. Deseori, acest stil contravine functionarii normale in viata de zi cu zi si atunci motivatia dispare si mai rapid. Experienta mea de pana acum m-a convins categoric ca poate nici 0,1% dintre cei imbarcati pe acest drum nu ajung prea departe si renunta destul de timpuriu. Nu pentru ca n-ar putea continua ci pentru ca isi pierd motivatia vazand ca in loc sa poata face vindecari si “salturi astrale”, ei trebuie sa lucreze zi de zi sa-si poata mentine mintea atenta pe un obiect imaginar minim 10 minute. Ce treaba are una cu alta?! se intreaba ei...

            Eh, cand ajungi sa depasesti pasii de baza si sa ti-i insusesti, ai sansa sa continui spre etape progresiv mai interesante dar tot cu un grad intrinsec de dificultate majora. Daca stai toata ziua sa incerci sa-i convingi pe altii ca drumul nu e atat de usor precum pare, ca trebuie investitie majora de timp, vointa, efort, ca nu ajungi la abilitati si cunostinte profunde fara schimbari radicale, sustinute si nu prin a citi o carte si atat... ajungi sa o iei razna.

            Eu am luat-o. M-am saturat la un moment-dat sa-mi pierd vremea cu oamenii care efectiv nu luau Calea in serios si am zis: GATA! M-am retras din public. Mi-am sters blogurile unde am strans aproape 400 de pagini A4 scrise pe teme spirituale si mi-am inchis conturile pe diverse forumuri. Am avut si doua forumuri personale intr-o perioada si le-am sters apoi. A fost nevoie de reset total in comunicarea mea cu exteriorul.

            Am rupt legaturile cu cei mai multi cu care discutam pe asemenea teme si m-am focalizat foarte tare pe lucrul interior. Ca sa fiu lasat in pace, am ajuns si sa refuz sa mai discut pe asemenea teme cu altii sau chiar sa iau in gluma astfel de subiecte cu persoane noi, doar ca sa nu mai stie nimeni (cu foarte mici exceptii) cine eram si ce faceam.

            Nu pot spune decat ca aceasta schimbare mi-a fost foarte benefica, chiar daca inceputurile ei au fost marcate de multa tristete, dezamagire fata de oameni, descurajare. M-am tot intrebat ce rost mai am eu pe lumea asta daca nicicum nu pot da un exemplu pozitiv celor ce vor sa inceapa sa parcurga Calea. Am fost dezamagit si de mine, crezand ca metodele mele erau praf si ca nu eram bun deloc ca si didact, ghid.

            Mi-au luat cativa ani de solitudine ca sa inteleg ca mi-am asumat un rol pe care nu trebuia sa-l am. Am inteles foarte greu ca trebuie sa ma ocup de mine si doar de mine si ca cine va fi nevoie sa invete de la mine, ma va gasi. Oricum am avut destule de indreptat la mine si nu eram in nicio masura demn de educator inca de la inceput, asta fiind partea mai comica pe care am inteles-o relativ recent.

            M-am apucat am sa scriu din nou. Pentru cine? Pentru mine, momentan. Voi vedea eu cine va citi aceste randuri si ce-o sa inteleaga din ele pentru ca, pana acum, este doar o suita de ganduri si nu toate cred ca au sens pentru cineva din afara.