II

                 Au trecut aproximativ 23 de ani de cand am avut primul contact direct cu ocultismul, prin intermediul revistei Almanahul Ocultismului care a venit si cu un set de carti de Tarot. Nu imi aduc aminte clar cum au reactionat parintii mei (mai ales mama, care era foarte axata pe crestinism) dar stiu ca am fost extrem de incantat si atras de acea latura a realitatii pe care almanahul mi-a prezentat-o pentru prima data in viata mea.

            De atunci, am parcurs multe etape de dezvoltare, trecand prin multe ramuri ale ocultismului, unele mai ridicole, altele mai serioase. Probabil cel mai serios aspect a fost acela al Hermetismului, pe care l-am transformat intr-un stil de viata propriu timp de mai multi ani. M-am bazat pe cartea Initiere in Hermetism a lui Franz Bardon dar si pe alte surse.

            Stiu ca am ajuns la un moment-dat sa traiesc atat de multe experiente de natura spirituala incat simteam ca si cum m-as fi desprins de lumea asta, ca si cum ar fi fost totul un vis aici si realitatea ar fi fost “dincolo”. In mare parte din timpul acela am fost cumva “incercuit” de persoane care fie sperau spre aceleasi experiente, fie considerau ca le-au trait si ele, deseori intr-un mod foarte ostentativ si fara vreo dovada directa sau indirecta. In perioada respectiva citeam despre practicantii cu adevarat implicati pe o cale spirituala care alegeau intr-un final sa se retraga departe de public, de ceilalti si sa-si continue acolo Calea. Nu prea intelegeam clar de ce as fi ajuns eu sa fac asa ceva. Mi-a luat, probabil, pana pe la 26-27 de ani, sa ma conving ca acest public nu merita, sub nicio forma, ca eu sa le arat ce practic de fapt, ce descopar si, mai ales, ce pot sa dau mai departe. Aici nu e implicata vreo forma de ura sau dispret ci de respect fata de Cale. OK, poate ca o sa-mi sara lumea in cap daca le-as spune unor tineri incepatori acest lucru. Insa totul are sens si va spun de ce. Calea este dificila, foarte plina de lucruri care pot fi interpretate gresit si care pot duce spre iluzii, probleme, nereusite. Nu e indeajuns sa citesti din carti si sa pui in practica pentru a descoperi adevaruri spirituale, pentru a-ti dezvolta sufletul, pentru a-ti trezi abilitati. De fapt, cei mai multi care totusi ajung sa citeasca niste carti cu mesaj autentic (putine, de altfel), considera ca e indeajuns ca le-au citit si deja viata lor le este schimbata. Traiesc brusc altfel, gandesc altfel si au considerat ca acolo e marea lor realizare. Punerea in practica, cu adevarat, inseamna total altceva. Este ca si cum ai citi o carte de razboi care te marcheaza profund si ai impresia la final ca ai trait acel razboi si ca deja esti veteran. Cred ca in jur de 90% dintre cei pe care i-am intalnit prin diverse cercuri au procedat asa. Au confundat simple procese de adaptare a gandirii cu transformari spirituale care includ profunde modificari ale gandirii, trairilor emotionale si adanci introspectii sufletesti.

            Dar ca sa poti face asemenea modificari trebuie sa te afunzi foarte tare in tot ceea ce inseamna fiinta proprie. Trebuie sa urmezi un proces bine structurat, zi de zi, ora de ora, clipa de clipa, mereu verificandu-te si reverificandu-te daca ceea ce faci este eficient si corect sau nu. Cand nu ai un ghid autentic, treaba asta este cu mult mai dificila. Chiar si cu ghid este atat de dificil incat cei mai multi renunta rapid. Nu vad rezultatele la care viseaza pentru ca primii pasi, cei mai grei si mai lungi, sunt de pregatire a uneltelor interne. Ori asta presupune un salt mare de la cum isi gestionau viata pana atunci, la un stil total nou si diferit. Deseori, acest stil contravine functionarii normale in viata de zi cu zi si atunci motivatia dispare si mai rapid. Experienta mea de pana acum m-a convins categoric ca poate nici 0,1% dintre cei imbarcati pe acest drum nu ajung prea departe si renunta destul de timpuriu. Nu pentru ca n-ar putea continua ci pentru ca isi pierd motivatia vazand ca in loc sa poata face vindecari si “salturi astrale”, ei trebuie sa lucreze zi de zi sa-si poata mentine mintea atenta pe un obiect imaginar minim 10 minute. Ce treaba are una cu alta?! se intreaba ei...

            Eh, cand ajungi sa depasesti pasii de baza si sa ti-i insusesti, ai sansa sa continui spre etape progresiv mai interesante dar tot cu un grad intrinsec de dificultate majora. Daca stai toata ziua sa incerci sa-i convingi pe altii ca drumul nu e atat de usor precum pare, ca trebuie investitie majora de timp, vointa, efort, ca nu ajungi la abilitati si cunostinte profunde fara schimbari radicale, sustinute si nu prin a citi o carte si atat... ajungi sa o iei razna.

            Eu am luat-o. M-am saturat la un moment-dat sa-mi pierd vremea cu oamenii care efectiv nu luau Calea in serios si am zis: GATA! M-am retras din public. Mi-am sters blogurile unde am strans aproape 400 de pagini A4 scrise pe teme spirituale si mi-am inchis conturile pe diverse forumuri. Am avut si doua forumuri personale intr-o perioada si le-am sters apoi. A fost nevoie de reset total in comunicarea mea cu exteriorul.

            Am rupt legaturile cu cei mai multi cu care discutam pe asemenea teme si m-am focalizat foarte tare pe lucrul interior. Ca sa fiu lasat in pace, am ajuns si sa refuz sa mai discut pe asemenea teme cu altii sau chiar sa iau in gluma astfel de subiecte cu persoane noi, doar ca sa nu mai stie nimeni (cu foarte mici exceptii) cine eram si ce faceam.

            Nu pot spune decat ca aceasta schimbare mi-a fost foarte benefica, chiar daca inceputurile ei au fost marcate de multa tristete, dezamagire fata de oameni, descurajare. M-am tot intrebat ce rost mai am eu pe lumea asta daca nicicum nu pot da un exemplu pozitiv celor ce vor sa inceapa sa parcurga Calea. Am fost dezamagit si de mine, crezand ca metodele mele erau praf si ca nu eram bun deloc ca si didact, ghid.

            Mi-au luat cativa ani de solitudine ca sa inteleg ca mi-am asumat un rol pe care nu trebuia sa-l am. Am inteles foarte greu ca trebuie sa ma ocup de mine si doar de mine si ca cine va fi nevoie sa invete de la mine, ma va gasi. Oricum am avut destule de indreptat la mine si nu eram in nicio masura demn de educator inca de la inceput, asta fiind partea mai comica pe care am inteles-o relativ recent.

            M-am apucat am sa scriu din nou. Pentru cine? Pentru mine, momentan. Voi vedea eu cine va citi aceste randuri si ce-o sa inteleaga din ele pentru ca, pana acum, este doar o suita de ganduri si nu toate cred ca au sens pentru cineva din afara.

I

             In urma cu cativa ani, intr-o perioada in care eram un pic mai activ pe partea de comunicare cu publicul in ceea ce tine de practicile spirituale, am fost intrebat de catre un adolescent ce port la gat. Era un medalion, o pentagrama intoarsa cu tepi pe interior intre cele cinci colturi ale ei. M-a surprins un pic, desi eram obisnuit cu asemenea intrebari, ca m-a intrebat daca sunt satanist. I-am zambit frumos si i-am spus ca nu, nu sunt satanist pentru ca nu sunt crestin. S-a uitat confuz la mine si mi-a zis “Pai ce legatura are satanismul cu a fi crestin?”.

            Asemenea intrebari mi-au aratat de-a lungul anilor ca in jurul meu, cultura spirituala este aproape egala cu zero. Desi romanii se considera in mare parte crestini, n-au nici cea mai vaga idee ce inseamna sa fii crestin. De fapt, nu au idee ce inseamna sa fii spiritual. O parte dintre cei autoproclamati crestini sunt, mai degraba, religiosi. Si aici trebuie sa fac o distinctie foarte clara, inainte sa revin la intrebarea acelui adolescent.

A fi religios inseamna sa te supui religiei, ceea ce are la fel de multa legatura cu spiritualitatea ca si terorismul islamic cu Islamul general in sine. Religia este o forma de organizare in masa a oamenilor, bazandu-se pe concepte de origine spirituala dar care sunt reduse la un nivel bazic prin metode de manipulare, inselare, mintit, falsificat. Religia se bazeaza pe faptul ca oamenii sunt educati de mici copii sa creada in inventiile religioase care sunt, la randul lor, gandite in asa fel incat sa apeleze la frica si vinovatia copiilor (si ulterior, a adultilor) pentru a-i tine pe “traseu”. In cazul crestinismului, exista teama de pedeapsa lui Dumnezeu, o perceptie preluata din Vechiul Testament care, in esenta, apartine evreilor. Zeul Vechiului Testament este un zeu din Epoca Cuprului, un zeu al furtunilor, razbunator, violent, egoist, chiar instabil mental (daca i s-ar face un profil psihologic). Practic, e un zeu creat dupa chipul si asemanarea inventatorilor lui. Acesti inventatori au demonificat (caracterizat drept dusmani) toate zeitatile comunitatilor inamice – doar zeul lor era “ala bun”. Printre inamicii acestui zeu de-al lor, care si-a gasit locul si prin gandirea crestinului din prezent, este si un anume Satan (care, la origini, nu era deloc ceea ce se crede acum ca ar fi, dar asta e alta poveste). Satan a fost inventat tot in aceasta poveste si a fost preluat si de catre crestini. Efectiv, daca esti crestin, e imposibil sa nu crezi si in existenta lui Satan (in teorie, ca in practica omul religios a demonstrat ca se poate orice...). Dumnezeu si Satan sunt realitati religioase.

Si astfel revin la afirmatia pe care i-am facut-o acelui adolescent atunci. Nu sunt satanist pentru ca nu sunt crestin. Am abandonat calea religiei de foarte multi ani si, automat, tot ce tine de religie – fie ea crestina sau de alta natura. Daca nu sunt crestin, nu am nicio treaba cu satanismul sau alte inventii religioase. Pentagrama intoarsa a primit o reputatie negativa (de fapt, si pentagrama “dreapta”) din cauza publicitatii realizata de satanisti, in Evul Mediu. Cei care erau foarte calcati pe coada de crestini au inceput sa abandoneze religia. Dintr-o combinatie de propaganda negativa facuta de crestini impotriva paganilor si o revolta a fostilor credinciosi a luat nastere un simbol al maleficului reprezentat de un cap de tap (mascul de capra) care, privit din fata, se potriveste de minune cu imaginea pentagramei intoarse. Povestea e lunga si cu multe variante. Ideea e ca acest simbol stravechi cu semnificatii originale diferite de cele percepute azi in masa, a ajuns sa aiba conotatie negativa. Cam ca si in cazul swasticii, popularizata in mod negativ de cate nazisti. La origine este total altceva.

Iata ca, purtand o pentagrama intoarsa la gat, am fost vazut drept satanist, de multe ori. Am purtat si port si alte simboluri, printre care si o pentagrama “dreapta”, cea cu un varf in sus. Semnificatiile lor nu reflecta nimic negativ, malefic sau distructiv. Insa cultura actuala, intr-o tara puternic prinsa intr-o forma stalcita de crestinism, pretinde ca oricine nu e “ca ei”, este cu “dracu”.

Pot sa zic ca privirile urate pe care le mai primesc uneori pentru ca port asemenea lucruri nu ma (mai) deranjeaza. Dar imi atrag atentia ca exista o problema majora in randurile celor care religiosi si, treptat, apar si in randurile copiilor lor care sunt educati la fel de prost. Nu numai ca se perpetueaza o gandire ingusta dar apare si ura, repulsia fata de ceva ce este doar diferit.

Am intalnit situatii in care mi s-a cerut, de catre apropiati, sa-mi ascund medalioanele sau sa-mi dau jos un inel cu pentagrama, cand ma duceam in vreun grup unde erau crestini mai “aprinsi”, mai dedicati. Sa nu cumva sa-i supar. Adica, eu sa-mi maschez elemente care ma reprezinta si care nu sunt, in esenta, ofensive, doar ca vreun om prost educat (adica, incorect educat) sa nu se simta lezat. Cineva ca mine, deseori numit “pagan”, n-are voi sa-si manifeste vizual latura spirituala. Un crestin are voie. Aici este problema despre care vorbesc. Mi se pare o forma de persecutare pasiva a celor ce nu sunt de aceeasi religie sau, mai bine zis, a celor ce nu sunt deloc supusi aceleiasi unelte de manipulare in masa.

M-am ascuns mult timp sau redus la minim aceasta latura a mea, in vazul publicului. Inca o mai fac, dar mai mult pentru linistea mea. Insa nu am sa-i scutesc prea mult pe ceilalti deranjati de mine, nu in urmatorul an.

In esenta, ma consider un om cu un stil de viata axat pe o spiritualitate ascunsa, tacita in mare parte, marcata de disciplina si practici particulare, specifice.

Dar... daca stau sa ma gandesc la semnificatia cuvantului “satan” si originile lui, sub o forma sau alta... sunt impotriva. Un oponent. Dati un search pe google pana la urmatoarea postare.